Ce este si ce nu este arestarea preventiva?

arestare preventivaArestarea preventivă este una din măsurile preventive care pot fi luate faţă de cel bănuit că a comis o faptă penală. Faţă de celelalte măsuri, reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune sau arestul la domiciliu, arestarea preventivă este cea mai grea măsură care poate fi dispusă.

Înainte de a merge mai departe, cel mai important aspect care trebuie reţinut este că arestarea preventivă nu este în măsură să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie! În acel moment persoana în cauză nu este reținută pentru că ar fi comis o infracțiune, căci atunci totul ar echivala cu o antepronuntare, iar întregul proces care urmează nu ar mai avea niciun sens. Ori tocmai în interesul procesului este reținută preventiv persoana, pentru că există indicii că mersul acestuia ar fi perturbat de către aceasta.

Bineînțeles că o astfel de măsură gravă nu se va lua decât acolo unde bănuiala este aproape înlăturată, însă acel “aproape” are o însemnatate mare din punct de vedere juridic. Prima condiție pentru ca o persoana să fie arestată preventiv este cea tocmai enunțată: din probele de la dosar să rezulte o suspiciune rezonbabila că persoana a comis o infracțiune.

Simplul fapt că avem suspiciunea rezonabilă că o persoană a comis o infracțiune nu prezintă nicio relevanță din perspectiva arestării preventive, deoarece regula în procesul penal este că o persoană este judecată în libertate. Ori procesul penal nu poate exista fără bănuiala că s-a comis o infracțiune. Dacă s-ar pretinde doar atât pentru a putea fi dispusă măsura arestului preventiv, ar însemna că orice persoană care este anchetată ar trebui automat și reținută/arestată preventiv.

Tocmai de aceea avem şi următoarele condiţii care fac să se nască excepţia, adică situaţia în care judecătorul să dispună arestarea preventivă:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

e) a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică

Așadar, judecătorul va analiza dacă, dincolo de faptul că există indicii rezonabile că persoana a comis o infracțiune, există situații în care aceasta are o conduită din care să rezulte că are în plan să împiedice în vreun fel buna desfășurare a procesului penal. Fie că va comite o altă infracțiune, fie că va încerca să distrugă probe, fie că va amenința sau influența martori, acest lucru se analizează în concret, de la caz la caz, urmând a se da o soluție. Bineînțeles că, în funcție de gravitatea infracțiunii comise, posibilitatea ca suspectul să fie arestat preventiv crește. O persoană care a comis o crimă va ajunge foarte ușor în arest preventiv, pentru că infracțiunea pe care a săvârșit-o este de natură să creeze stări de pericol pentru ordinea publică. O persoană care a luat spagă nu reprezintă un pericol social așa cum îl înțelegem în situația descrisă anterior, însă dacă îi analizăm calitatea, s-ar putea să constatăm că este un director foarte influent care are în subordine tocmai martorii/denunțătorii din procesul său. Ori e lesne de înțeles că i-ar putea influența. Într-un asemenea caz, măsura mai potrivită ar fi arestul la domiciliu, însă dacă se apreciază (datorită conduite anterioare, de exemplu), că a încercat deja să zădărnicească procesul ori să ia legătura cu alți inculpați sau martori, și în cazul lui se va ajunge la arestarea preventivă.

Totuși, încercările sale de a interveni la martori ar putea fi un exces de zel sau o încercare disperată de a se asigura că aceștia vor depunde o mărturie corectă în situația în care el este nevinovat. Judecătorul nu va analiza vinovăția sa, cât suspiciunea rezonabilă coroborată cu conduita sa, la fel de suspectă. În această situație am putea avea o persoană arestată preventiv (ori “beneficiară” unei alte măsuri preventive mai blânde), dar față de care se va dispune în final achitarea. În final am avea o persoană care, deși a fost în arest preventiv iniţial, i s-a constatat nevinovaţia.

Așa cum măsura arestului preventiv nu înseamnă automat că persoana este vinovată, nici neluarea acestei măsuri de către judecător nu înseamnă automat că persoana este NEVINOVATĂ. Este lesne de înțeles că, din moment ce arestul preventiv este doar una din cele 5 măsuri care pot fi dispuse, ba chiar fiind cea mai grea, judecătorii au la îndemână și măsuri mult mai blânde față de inculpații de bună credință care colaborează cu anchetatorii.

Propunerea de arestare are loc, de regulă, la începutul anchetei, când procurorii vor să-și securizeze munca. Urmărea firească e că, la ceva timp să fie transformată într-o măsură mai blândă, de obicei în arest la domiciliu. Acest lucru se întâmplă pentru că deja tensiunea cauzată de anchetă s-a mai domolit, iar ancheta e într-o fază avansată (au fost audiați martorii, probele sunt în siguranță, etc.). Bănuiala că procesul ar mai putea fi afectat/influențat de către inculpat scade. Atunci când lucrurile stau invers și măsurile preventive sunt luate în sens “crescător” (după control judiciar s-a dispus arest la domiciliu și/sau după acesta a fost dispusă arestarea preventivă) nu mai vorbim de o bănuială că inculpatul ar fi putut influența procesul, ci că acesta a și făcut-o (altfel nu s-ar fi dispus o măsură mai grea).

În final, să înlăturăm și o altă confuzie generată de arestarea preventivă. Ea nu este dispusă de procurori. Aceștia pot cel mult reține o persoană pe durata a 24 de ore, timp în care se face și propunerea de arestare preventivă care ajunge în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Ea faciliteza munca procurorilor pentru că e mult mai ușor să anchetezi o persoană aflată în stare de arest preventiv, și tocmai dintr-un astfel de raționament există ideea că s-ar putea face un anume exces de zel în a o solicita și atunci când nu este cazul. Codul de Procedură Penală reglementează acest risc prin faptul că întotdeauna judecătorul este cel care are ultimul cuvânt în orice restrângere a unor drepturi și libertăți față de o persoană (exceptând așa cum am spus, reținerea de 24 de ore care are loc inițial).

 

Ce este si ce nu este arestarea preventiva?
5 (100%) 6 votes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *