Urmărirea penală în cazul miniştrilor (foşti sau în funcţie)

Foto: MEDIAFAX

Un subiect controversat în România îl constituie pornirea urmăririi penale față de un ministru în funcție sau față de un fost ministru.

Pentru a explica de ce sunt prezente niște particularităţi în ce privește astfel de situații, trebuie să pornim de la următoarele aspecte: membrii parlamentului beneficiază de imunitate în ce privește declarațiile politice, dar și în ce privește reținerea, ori percheziționarea lor. Dacă în ce privește declarațiile politice nu este necesară vreo mențiune  (Art. 72, al. 1 din Constitutie: Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. ), în ce privește reținerea și mai apoi arestarea lor preventivă ori percheziția, ele se încuviințează de către camera din care fac parte. Pe scurt, Comisia Juridică a camerei din care respectivul parlamentar face parte primește sesizarea din partea procurorului, după care realizează un raport care este prezentat camerei, dar ai cărei membri votează însă politic. Acest lucru poate bloca munca procurorilor, în sensul că lăsarea în libertate a unui parlamentar cu influență poate zădărnici o anchetă, dar mai ales prin faptul că blocarea unei percheziții ar putea fi chiar decisivă. Totuși, urmărirea penală nu este blocată ci cel mult îngreunată politic. Dar este o protecție acceptabilă în fața unor rețineri abuzive care să influențeze legiferarea țării (spre exemplu există un proiect de lege controversat și un parlamentar care ar face diferența este reținut în ziua votului printr-un abuz). Concluzionând: cu sau fără percheziție ori reținere, procurorul este liber să înceapă și mai apoi să meargă mai departe cu urmărirea penală față de suspectul parlamentar.

Situația se schimbă întru totul când vorbim de miniștri și foști miniștri. Procurorul este din start oprit să înceapă urmărirea penală față de un ministru în funcție sau pentru un fost ministru dacă faptele au fost comise în timpul mandatului său. El tot ce poate face este să facă o solicitare către Parlamentul României, către Parlamentul European sau către președintele României. Solicitarea merge către o instituție sau altă, după cum urmează:

  • dacă suspectul, fost sau actual ministru, este membru al Parlamentului României, cererea merge la această instituție, către cameră din care face parte el;
  • dacă suspectul, fost sau actual ministru, este membru al Parlamentului European, cererea se îndreaptă spre PE ;
  • dacă suspectul, fost sau actual ministru, nu este nici parlamentar european și nici membru în Parlamentul României, solicitarea se îndreaptă către președintele României;

Dacă ne uităm în Constituţie, o să observăm următorul aliniat (Art. 109, al. 2):

(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu alte cuvinte, chiar în Constituție avem stipulat faptul că, în cazul unui ministru, începerea urmăririi penale are la bază o decizie eminamente politică. Într-o interpretare per a contrario, tot prin decizie politică se poate bloca începerea urmăririi penale faţă de un ministru sau faţă de un fost ministru, pentru că dacă parlamentul, respectiv, președintele votează/decide că urmărirea penală să nu înceapă, procurorii sunt legați de mâini!

Se pune în discuţie dacă articolul de mai sus (Art. 109 din Constituţie), nu se bate cap în cap cu aliniatele (1) şi (2) de la Art. 16:

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Câtă vreme decizia va putea fi una politică, foștii și actualii miniștri se vor bucură de o poziție favorabilă, care îi plasează oarecum deasupra legii, cel puțin în raport cu restul cetățenilor, atunci când decizia parlamentului/președintelui este una negativă. E adevărat că este impropriu spus că sunt deasupra legii, câtă vreme chiar un articol din legea fundamentală le conferă acest privilegiu. Dar în același timp, nu putem face abstracție de faptul că ei nu răspund penal, nu ca urmare a unei decizii dispuse de procuror în acest sens ci ca urmare a unei decizii eminamente politică. Ori o astfel de decizie nu poate fi privită ca o consecință a nevinovăției personei în cauză, față de care nu s-au găsit probe ori față de care s-a dispus achitarea. Ea poate fi privită doar că o decizie prin care justiția este ținută la distanță în a analiza  și a se pronunța cu privire la fapta pentru care ministrul în cauză este suspectat.

În general, partidele care blochează în Parlament astfel de începeri ale urmăririi penale în cazul unor miniștri se folosesc de ce-am explicat în prima parte a articolului: ei motivează decizia prin faptul că justiția este lăsată oricum să-și facă treaba, ca și cum ne-am referi la simpli parlamentari și nu la această situație excepțională în care ne regăsim atunci când se cere urmărirea penală față de un ministru. Bineînțeles că explicația lor este una mincinoasă în acest caz.

—————————————————-

Ti-a fost de ajutor articolul? Poti sustine ConsilierJuridic.com printr-o donatie apasand butonul de mai jos:

 

Urmărirea penală în cazul miniştrilor (foşti sau în funcţie)
5 (100%) 1 vote

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *